Mihai, băiețelul meu, avea șase ani când l-am dus la tenis de masă. Asta pentru că nu l-a primit nimeni la alt sport, se acceptau copii mai mari, de 7-8 ani cel putin, care să poată sta concentrați o oră întreagă. Ne-am bucurat pentru el, era ceva distractiv și interesant și, nefiind sport de contact, riscul de accidentare era foarte mic. Tenisul de masă e un sport care îții dezvoltă motricitatea, coordonarea dintre creier și mână, un sport care te captivează în totalitate pentru ca mingea aceea mică de plastic vine cu o viteză incredibilă și te obligă să iei decizii în fracțiuni de secundă.
Cel mic l-am dus iarna la tenis prima dată. Cursul se ținea seara, între 19:00 si 20:30. Veneam cu mașina din celălalt capăt al orașului. Frig, geamuri aburite, alunecuș, întuneric, asa că, odată adus la curs, era exclus să mai fac drumul până acasă și înapoi, pentru că îmi lua prea mult timp și exista posibilitatea să întârzii din cauza traficului, așa că trebuia să îl aștept în mașina o oră și jumătate. Mai porneam motorul, mai încercam să citesc.
Am găsit atunci un club mic de tenis de masă, situat la subsolul unei clădiri din apropiere. Era deschis, așa că am făcut rezervare pentru intervalul orar respectiv. Îl lăsam pe Mihai la cursul lui și eu mergeam să pierd cu folos timpul de așteptare. De două ori pe săptămână, în fiecare săptămână, timp de doi ani, pâna la pandemie, am mers la tenis de masă regulat. Până planeta a spus “Stop!”. Însă “virusul” tenisului de masă m-a prins și nu m-am vindecat încă. Dimpotrivă.
Se zice că cine joacă ping-pong îmbătrânește mai târziu. Eu cred că e foarte adevărată zicala asta, și îmi convine de minune. Am 54 de ani, muncesc la birou cel puțin 6-8-10 ore în fața calculatorului, ochi obosiți, oboseală intelectuala, capul cat un dovleac la final de zi.
La ping-pong începi jocul, ochii urmăresc mingea, dus-intors, ești atent la poziția și gesturile partenerului de joc ca să anticipezi ce va face și să iei măsuri din timp. Timpul de acțiune e foarte scurt, și se calculează în fracțiuni de secundă. În aceste fracțiuni de secundă vezi toate cele, și te și hotărăști cum lovești mingea: simplu sau cu efecte diferite, cu viteză mai mare sau mai mică, în partea de forehand, în rever sau pe mijloc.
Mingea vine spre tine cu așa o vitează că nu mai ai timp și loc în cap pentru alte gânduri, totul este despre mingea care trebuie lovită și trimisă înapoi. Iar după o oră de tenis constați că te simți grozav atât fizic cât și psihic, ai capul limpede, te resetezi, ești super fresh.
Orice bucurie și orice lucru frumos trebuie împărtășit. Ca să ne bucurăm împreună, ca să fim mai buni, ca să gândim mai frumos, unii cu alții, unii despre alții. La ping-pong nu contează vârsta, doar jocul și bucuria jocului. Bucurie pură, de copil. Asta am simțit eu, și ca sa îmi sărbătoresc starea de spirit, intr-un moment de mare entuziasm, m-am gandit la acest club, care așa se și numește: bucurie, joy. Nu am știut cum să-l numesc altfel, așa că i-am zis joy. Just joy. Simply joy. Ping-Pong Joy.
Nadia Gherman, Fondator Ping Pong Joy Lugoj